Si totusi...sa nu uitam de unde am plecat

Avem in jurul nostru milioane de caractere de oameni. Care mai de care mai diferiti si mai suciti. Sunt oameni integri, oameni influentabili, oameni egoisti, oameni altruisti...sunt oameni ca noi toti, dar cu ganduri diferite. Printre toti acestia, am intalnit si oameni care uita de unde au plecat. Sunt aceia care, cand dau de o farama de mai bine, aproape ca uita de ceea ce lasa in urma lor. Eu nu sunt in masura sa-i judec dar, pentru mine, acesti oameni nu reprezinta nimic. Am cunoscut oameni care au plecat de la fundul vacii la propriu iar acum sunt pana peste cap de “culturalizati” si inconjurati de lucruri scumpe, masini luxoase si figuri de nu le mai ajungi la nas. N-as avea nimic impotriva daca si-ar vedea de viata lor, dar zau ca ma deranjeaza rau atitudinea asta de “zeflemisti” pe care o afiseaza fara nerusinare in fata tuturor. Mi se pare normal ca atunci cand iti permiti, sa iti si cumperi, dar sa lasam deoparte gesturile de nimic si cuvintele in alte limbi, folosite in 90% dintre fraze.

I-am intalnit la banca, la supermarket, in magazine, in canfenele si parca nu mai aveam loc de ei. Sunt in permanenta nemultumiti de sistemul din tara noastra si de banalitatile de zi cu zi. Sunt acei oameni de care incercam sa ne ferim cat de mult putem, pentru a nu risca sa ne faca de rusine. Cum spuneam, nu am nimic personal cu ei, dar tare as vrea sa incerce sa ramana romani, macar pe perioada sederii in tara ori sa isi vada de patratica lor si sa lase figurile deoparte. Nu suntem obligati sa ii suportam la fiecare pas, doar pentru ca ei isi permit ceva mai mult si, poate, unii dintre noi nu.