Intamplari din imediata irealitate

Cand privesc mult timp un punct fix pe perete mi se intampla cateodata sa nu mai stiu nici cine sunt, nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa, o persoana cu totul straina. Acest personaj abstract si persoana mea reala imi disputa convingerea cu forte egale.in clipa urmatoare identitatea mea se regaseste, ca in acele vederi stereoscopice unde, cele doua imagini se separa uneori din eroare si numai cand operatorul le pune la punct, suprapunandu-le, dau deodata iluzia reliefului. Odaia imi apare atunci de o prospetime ce n-a avut-o mai inainte. Ea revine la consistenta ei anterioara iar obiectele din ea se depun la locurile lor, asa cum intr-o sticla cu apa un bulgar de pamant sfaramat, se aseaza in straturi de elemente diferite, bine definite si de culori variate. Elementele odaii se stratifica in propriul lor contur si in coloritul vechii amintiri ce o am despre ele. Senzatia de departare si singuratate in momentele cand persoana mea cotidiana s-a dizolvat in inconsistenta, e diferita de orice alte senzatii. Cand dureaza mai mult, ea devine o frica, o spaima de a nu ma putea regasi niciodata, in departare, persista din mine o siluetanesigura, inconjurata de o mare luminozitate asa cum apar unele obiecte in ceata.