Ceasul

Nu mi-au placut niciodata obiectele de podoaba, nici la barbati, nici la femei. Evit permanent (chiar daca este la moda!!) portul de bratari, de cercei, de inele, brelocuri, etc., si simt o repulsie inexplicabila fata de aceste lucruri. Look-ul este cel cu care te nasti, nu cel care ti-l fabrici. Asa cred eu sau, mai bine zis, asa am crezut pina ieri cind am intrat intr-un magazin de ceasuri, la intimplare. Dintre toate exponatele de acolo, afisate ostentativ, mi-a atras atentia un ceas de mina, rotund, digital ( made in Japan), care afisa simultan, orele, secundele, data, ziua, luna, anul, tensiunea arteriala, glicemia si nordul geographic.

Mi-a placut atit de mult incit l-am cumparat pe loc, renuntind la alte achizitii, pe care le tot aminasem. Era alimentat cu un graunte de uraniu radioactiv, incastrat intr-n minuscul sarcofag de plumb ( ca sa nu dauneze purtatorului), avind si patru rezerve, care se schimbau fiecare la douazesicinci de ani. Cureaua neagra, din piele de sarpe, mi se potrivise perfect, cum observase si vinzatorul, aducindu-mi un plus de sobrietate (nu ca n-as fi avut si fara ceas!). Inca din clipa cind l-am pus la mina si catarama sofisticata facu un declic surd, eliberind, probabil o pirghie de blocare, m-am simtit alt om, parca mai puternic si mai patruns de importanta. “Ce e cu tine, omule, ma intrebau cunoscutii pe care-i intilneam, intimplator, in drum, las-o dracului mai moale ca n-au intrat zilele-n sac!” Ridicam din umeri si-mi vedeam, in continuare, de mers, calcind din ce in ce mai energic, fara sa am vreo urgenta sau vreun interes. Ajuns acasa, spre seara, Rex ma primi latrind, evitind sa se mai gudure de picioarele mele, ca de obicei, iar Marga nici nu se misca din bucatarie. M-am intins o clipa, stors de efortul depus, apoi am adormit butuc, fara sa lamuresc lucrurile cu Marga, cel putin. M-am trezit a doua zi, constatind, cu stupoare, ca ceasul se oprise la ziua de ieri, la ora 21, adica la ora cind ajunsesem acasa. De ce se oprise, n-am inteles nici atunci, nici acum, dupa aproape douzeci de ani. Ceasornicarul, la care ma dusesem, paru si el depasit. Nu mai vazuse asemenea ceasuri . Ma sfatui sa merg la magazinul de unde l-am cumparat.

Ceea ce am si facut. “ Este ultimul dintr-o colectie de o suta de ceasuri, produsa in Hon Kong, imi spuse vinzatorul. Se pare ca materialele folosite la ansamblarea lor nu provin din pepiniera noastra terestra, ci de altundeva ( nu m-ar mira sa fie mina extraterestrilor la mijloc!), fiindca toti cumparatorii s-au confruntat cu aceeasi problema, ca si dvs., iar expertii n-au putut da un verdict!” M-am uitat strinmb la dinsul. “ Nu puteai sa-mi spui toate astea atunci cind l-am cumparat?” Vinzatorul zimbi. ”Interesul meu era sa-l vind.! N-am prea gasit cumparatori in ultimii cincizeci de ani!”