Plasa antitintari

Creatorul (oricine ar fi fost!) s-a intrecut pe sine, inventind pe linga om si tot felul de jivine (unele fara nici un rost!), printre care mustele, bondarii, fluturii, liliecii, buburuzele, greierii, calugaritele, carabusii, furnicile, lacustele, libelulele, paianjenii, cosasii, moliile, omizile, licuricii si nu in ultimul rind, tintarii (cu care ma confrunt de citeva zile!). Cum obisnuiesc sa dorm noaptea cu lumina de veghe aprinsa (un mic bec de veioza!) lighioanele trag la lumina, ma bizie si ma inteapa oriunde gasesc un loc expus (lucru destul de simplu, pentru ca dorm dezbracat!).

Atacurile lor, in valuri, nu numai ca nu ma lasa sa dorm, dar imi creeaza o stare de iritare accentuata, obligindu-ma uneori sa ma ridic din pat si sa pornesc pe urmele lor. Gest gratuit, de altfel, pentru ca gijganiile sint foarte mici si iuti, iar strategia lor de lupta pare sa fie cea clasica “ inteapa si fugi”. Din vorba in vorba, am ajuns la concluzia inteleapta ( sugerata, de fapt de un vecin!) ca trebuie sa-mi pun la geam o plasa pentru insecte. Am luat la rind magazinele din oras si, dupa indelungi cautari, am gasit, in sfirsit, plasa minune. Aparea insa o problema. Plasa trebuia prinsa de geamul termopan, care era din aluminiu. Pentru asta aveam nevoie de o bormasina, de holsuruburi, de o surubelnita, de balamale si de un mester. Fiind duminica era dificil ( chiar imposibil!) de gasit un mester, asa ca am cumparat cele necesare si m-am apucat singur de treaba. Destul de complicat, dar mi-am lutat inima-n dinti ( la gindul noptii cu “ avioane”, care se apropia! ) si am trecut la actiune, dind gauri, probind, stringind holsuruburi, ranindu-ma la miini, pentru ca nu mult dupa aceea sa-mi vad opera implinita.

Tot cautind una-alta, trebaluind, mesterind, nici n-am bagat de seama ca se facuse seara, iar dusmanii mei prinsera sa roiasca in jurul unui bec de iluminat public din fata geamului meu de la balcon. Am aprins becul mare ( ca sa-i stirnesc!) si m-am pitit in spatele plasei, asteptind atacul singeros. Tintarii nu asteptara sa-i invit de doua ori. Lu un semn ( facut de vreunul mai breaz, probabil!) se incolonara, luara reper fereastra mea de la balcon, apoi navalira ca hunii din toate directiile. Dar” ghinion”, cum ar zice Iohanis.

Intrara cu capetele-n plasa, buluciti de cei din urma, neasteptindu-se la o asemenea surpriza.”Fraierilor! jubilez eu, ridicindu-ma in picioare. Cap vad ca aveti, ochi va mai trebuie!”. La tipetele si sudalmile lor (numai de ei auzite!), navalira si alte legiuni, din alte amplasamente strategice, intrind cu capetele-n plasa si, in final, retragindu-se (cu acele intre picioare!).