Convins

Acel moment, săptămâni după moartea unui cunoscut, când trebuie să-i ştergi numărul de telefon din carnetul de adrese. Gest sec. Senzaţia de gol, ştiind că aşa îl ucizi tu însuţi pe cel mort, de data asta pentru totdeauna.
       Aceeaşi impresie consultând albumul cu fotografii din copilărie, de unde te priveşte un ins în miniatură. Pare vag încrezător în viaţă; puţin derutat, de asemenea. Nu te regăseşti  în privirea acelui băieţel mai degrabă trist; nu recunoşti nimic. La ce se gândeşte, de ce priveşte într-o parte, ce-l face să fie serios? Imposibil să reconstitui locul unde se află – sau altceva, orice altceva. Adevărul e ăsta: habar nu ai cine e. Făptura aia nu există. Nu luăm cu noi nici o amintire, nici un carnet de adrese. La fiecare vârstă ne naştem alţii, fără legătură cu nimic. Sunt convins că, bătrân, voi privi fotografiile de azi cu toată spaima, şi apoi n-o să mai vreau să le văd.

No comments:

Post a Comment