Pesimiştii votează sistematic la dreapta: lege generală… Atât de puţini ‘pesimişti’ au fost în acelaşi timp gânditori de stânga. (Am în vedere pesimismul ontologic.) Sartre e singurul de care-mi amintesc…
Ca să fii aderent la stânga e totuşi indispensabil un vag prometeism, o anume doză de optimism în gândire. Nu se poate fără. Invers – dreapta recrutează masiv din marele contingent de pesimişti al lumii. E de-ajuns să crezi într-un rău radical, intrinsec al fiinţei, în victoria entropiei şi neantului, pentru a suspina în sinea ta după un cezarism regulativ sau altul. – Cei de dreapta se pot felicita. Ei precumpănesc oricum, statistic, în populaţia lumii, fiindcă religiile domină masiv. Religia, cu tot discursul ei aparent roz, e – uităm de multe ori – un pesimism intrinsec, o nemulţumire cu lumea de aici, conştiinţa că mai-binele e dincolo, pariul totalităţii pe o miză incertă. Guvernările de stânga au fost, în istorie, o excepţie cu totul infimă, tulburător de exotică. Masa de electori umani e strivitor la dreapta, iar a-i câştiga temporar de partea stângii presupune o prestidigitaţie eroică; stânga e un perpetuu destin de opoziţie.
(Am un dispreţ moderat pentru cezarisme. Ideea de dresaj necesar al făpturii mă face să casc. Totuşi, nici urmă de optimism structural… Lucrurile nu s-au potrivit prea bine.)
No comments:
Post a Comment